Când am ascultat prima dată melodia „Ochii tăi” a lui Vadim Ivanov (http://www.tiuk.reea.net/15/bolocan.html ) am trăit ceea ce nu am mai trăit de când am ascultat prima dată Blazzaj, dar la o altă intensitate. Am ascultat melodia iar și iar timp de o oră și apoi mi-am dat seama că nu pot spune nimic despre ea. NIMIC! E greu să spui ceva despre muzică… De câteva luni ascult melodiile de mai jos alternându-le cu Vama Veche.
http://www.youtube.com/watch?v=K25emhbJg44&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=47tqE8SpEag&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=9KTjvruDcXM&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Jd12QIJ3RuU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=JSVs3Dw0l_U&feature=related
“Am priceput: tu te-ai mascat. Dar ochii n-ai schimbat… De ce?” Ne punem măști și uităm apoi că le purtăm, căutăm iluzii vânându-le cu plasa de fluturi și apoi le rupem aripile una câte una doar pentru a ne scuti de durerea de a le vedea cu ele frânte în zborul lor spre nori. Și totuși inimile noastre bat și ochii nu vor să se închidă… Tu pleci și eu mă întorc. Tu mă cauți, eu te găsesc. Eu alerg și tu îmi închizi traseul în cerc până decid să mă întorc la tine, dar când mă decid să o fac uiți de rupi cercul Niciodată nu tac mai mult decât atunci când îmi propun să-ți vorbesc și niciodată nu mă iubești mai mult decât atunci când hotărăști să nu ma iubești. Niciodată nu te ascult cu mai multă atenție decât atunci când spui nimicuri și nu râd mai mult decât atunci când ești grav și serios. Niciodată nu te iert pentru lucruri mărunte, dar mereu îți șterg greșelile ce dor. Niciodată nu ajungi la ușa mea mai repede decât atunci când pleci de acasă în direcția opusă.
