Archive for the ‘Filme’ Category

The broken circle

Posted: Martie 23, 2014 in Filme
Pierderea unui copil rămâne una dintre cele mai sfâșietoare și devastatoare dureri. Neputința, revolta, învinuirea partenerului și autoînvinuirea, strigăte de ajutor și închiderea în propria durere… O durere care te indeamnă să strigi, să îți faci rău până când durerea fizică extremă o anulează pe cea din suflet. Fiecare lucru pe care l-ai făcut chiar înainte de a afla că o ființă neajutorată crește în tine capătă proporții și îți reproșezi că nu ai făcut altfel deși nu ai nici o certitudine că altfel ar fi însemnat salvarea acelei vieți care nu se va îndrăgosti, nu își va lua viața în mâini și căreia visele i-au fost luate înainte de a fi visate. “The broken circle” este un film despre viață și despre moarte, despre cât de mici suntem și cât de mari ne pot fi suferințele, despre cum nici plânsul, nici gândul că poate sufletul pierdut este o stea pe cer sau o pasăre care îți va apărea la geam nu îi va readuce viața. Este un film despre ceea ce înseamnă “la  bine și la rău” într-un cuplu și despre ceea ce înseamnă a trăi durerea împreună și a nu încălca plecând jurământul făcut pentru că plecând într-un moment dificil nu îți pierzi doar partenerul, te pierzi și pe tine…

Evaluări filme

Posted: Februarie 15, 2010 in Filme
Etichete:, , , ,

Pentru că nu trec printr-o perioadă minunată şi nici chef de vorbă nu prea am, am decis să dau o notă de la 1 la 10 filmelor văzute în ultimul timp. Specific că nota este subiectivă, dată în funcţie de ceea ce am simţit eu şi că nu sunt critic de film.

Le concert (Concertul) – 10

http://noulcinematograf.blogspot.com/2009/11/concertul-le-concert.html

Singurul defect al acestui film este că durează doar două ore. La sfârşit am uitat că sunt la cinema şi am vrut să aplaud. Muzică bună, genuri muzicale în contrast, suflet şi viaţa aşa cum este ea, cu mizerii, miracole, nedreptăţi, frumuseţe şi bătăi puternice ale inimii, cu fiori prin tot corpul. Nimic nu începe, nimic nu se termină, toate se succed, se întrepătrund la nesfârşit, într-un joc muzical de-a viaţa şi de-a moartea pentru că atât moartea cât şi viaţa sunt jocuri şi din joc se naşte arta. Când trăieşti urmând un vis şi mori cu el între dinţi încercând să-l duci la lumină ştii că viaţa a avut un sens şi visul nu va muri niciodată pentru că un vis pentru care merită să mori mereu va găsi pe cineva care să îl poarte în suflet şi în dinţi…

Cheri (Curtezana) – 9

http://noulcinematograf.blogspot.com/2010/02/curtezana.html

Amintiri din epoca de aur (2009) – 10

http://www.amintiridinepocadeaur.ro/#desprefilm

2012 (2009)  – 7,5

Avatar (2009) – 7

Sherlock Holmes (2009) – 7

Curtezana (Cheri)

Posted: Februarie 10, 2010 in Filme
Etichete:, ,

Curtezana (Cheri), 2009, regia Stephen Frears, scenariul Christopher Hampton, producţie: Marea Britanie-Germania

In rolurile principale: Rupert Friend, Kathy Bates, Kathy Bates, Michelle Pfeiffer, Rupert Friend, Felicity Jones

Curtezana” este un film provocator ce ne dezvăluie Parisul anilor 1920, unde Rupert Friend este Chéri, un tânăr răsfăţat de 19 ani, fiul unei foste curtezane, Madame Peloux (Kathy Bates). Mama lui i-l încredinteaza mai tinerei sale prietene şi rivale, Léa de Lonval (Michelle Pfeiffer), pentru a-l iniţia în arta amorului. Şi ea o fosta curtezana, Léa este o femeie matură şi experimentată, încă extrem de seducătoare.

După 6 ani de relatie, Madame Peloux îi aranjeaza lui Chéri căsătoria cu Edmée, tânăra fiica a unei alte curtezane. Léa si Chéri încearcă să accepte despărţirea iminentă, realizând abia acum, prea târziu, că legătura lor înseamnă mai mult decât plăcerea trupului.

Unii l-ai găsit slăbuţ, prăfuit, siropos, monoton, banal. Eu l-am găsit fascinant. Nu pot spune că povestea în sine nu m-a impresionat, dar ceea ce m-a atins cu adevărat a fost parfumul acelor vremuri, costumele, culorile şi modul în care era privită sexualitatea. Sunt de părere că modul în care sunt privite relaţiile intime ilustrează nivelul de cultură al unei societăţi. Îmi aduc aminte de două lucruri. Acum un an ascultam la radio că un bărbat găsise în hainele vechi ale străbunicului uitate pe undeva un abonament la bordel (se pare că abonamentul era din perioada interbelică). Erau specificate tarifele, orele de vizită, numele femeii la care avea abonament… Apoi mi-am amintit că la ceva timp tot, la radio, nu ştiu cum s-a ajuns la a vorbi despre prostituatele din ziua de azi. Şi a intrat în direct un ascultător care spunea că merge la prostituate cu bonuri de masă şi că odată i-a dat uneia bonuri xeroxate pe care acesta le-a luat fiind întuneric… Mi se pare că nimic nu mai este de adăugat, contrastul este evident.

Revenind la film, nu m-a întristat, nu l-am găsit tragic, poate pentru că nu povestea de dragoste m-a captivat, ci situaţiile comice, suferinţa cu zâmbetul pe buze, rochiile, manierele, privirile. Ca să trăiesc la o altă intensitate povestea asta cred că îmi trebuia un Cheri mai brunet, mai matur, mai hotărât, mai puternic, imprevizibil. Drama curtezanei Lea e bine surprinsă, excepţional prezentată, în schimb mi se pare că drama tinerei soţii nu este suficient conturată. Aş fi vrut să o văd pe femeia asta singură sau cu alte persoane, nu doar când este Cheri prin preajmă. E drept că scenele prezentate între ei sunt sugestive, dar parcă mai lipseşte ceva. Evident că ceea ce mi-a plăcut la povestea asta de dragostea a fost faptul că a evoluat pornind de la un joc, de la o aventură, de la bucuria de a fi împreună şi s-a ajuns la suferinţa de a fi despărţiţi. Şi cam atât pentru că ar cam trebui să mă ocup puţin de mine. Sunt la regim de vreo câteva zile, pentru că stomacul meu devenise fiţos şi acum în dorinţa de a nu-l mai supăra am mâncat cea mai scârboasă chestie posibilă: lapte! E greu să mănânci lapte… 😦

Mulţumiri persoanei care a ales filmul!  🙂

http://noulcinematograf.blogspot.com

De ce îmi plac filmele?

Posted: Ianuarie 8, 2010 in Filme

Pasiunea mea pentru filme s-a născut dintr-o nevoie mai specială, nevoia de descărcare. Filmele au devenit într-un timp singurul pretext de a plânge. Eram omul care plângea întotdeauna la un film, indiferent dacă era comedie. Nu conta, găseam eu un pretext. Acest lucru se întâmpla pentru că în realitate eu plâng (plângeam) foarte rar. La fel se întâmpla şi cu acceptarea sentimentelor de tristeţe şi dezamăgire. Mă obişnuisem cu imaginea omului puternic, mereu puternic; eu nu puteam fi tristă, nu puteam fi supărată (această imagine mi-am creat-o acum vreo 3-4 ani, probabil în urma lucrului cu copiii). Acum am descoperit cât de minunat e să fii supărat şi cât de bine e să vorbeşti despre asta. Cred că atât de mult mi-a plăcut încât am exagerat chiar şi micile supărări din dorinţa de a le da importanţă şi a le scoate la iveală. I-am exasperat pe unii amici cu motivele absurde de tristeţe, schimbarea fiind prea mare. Mai interesant a fost că nimeni nu mă lua în serios. Eu spuneam că sunt tristă, ei spuneau: „Da, sigur!” Poate era din cauza faptului că zâmbeam!:D E greu să faci atâtea lucuri în acelaşi timp: să fii tristă, să vorbeşti despre asta şi mai şi arăţi tristă! Acum mi-a ieşit, dar să sperăm că nu va fi cazul prea des să fac acest efort! Revenind la filme, îmi plac filmele vechi, sunt într-o continuă căutarea a filmelor din anii 1930-1960, dar nu voi refuza niciodată o invitaţie la cinema (dacă pe lângă invitaţie mai sunt îndeplinite şi alte vreo 15 criterii)…