Archive for the ‘Poezie’ Category

Joaca de-a „noi”

Posted: Decembrie 7, 2013 in Poezie

Invarte ruleta! Sunt noua “Te urasc!” si un “Te iubesc!”…
Joaca ultima noastra sansa si poate o sa te implor sa trisezi.
Eu raman aici…
Nu mai stii sa ierti din cochilia asta in care te-ai ratacit ca-ntr-o moarte colorata in verde.
Cu picioarele incolacite in jurul mijlocului tau astept…
Prea multe taceri impartite mereu la doua tocuri inalte!
Ai uitat sa-mi saruti fruntea la plecare si sa-mi pipai sanii dimineata.
Aseara paharul era gol si luna prea plina.
Un suflet e totul si ala pierdut … printre maracinii din spatele “Te iubesc-ului” tau din sms-ul de dimineata.
Stiu, nu exista seif pentru suflet, nici inchisori, nici funii…
dar tare frumos ar fi daca mi l-ai lasa sub presul de la usa la plecare,
sa-l gasesc acolo peste cateva luni, somnoros, cu ochii tulburi si amnezic.
L-as invata din nou sa ma iubeasca asa ca prima data.
I-as povesti cum marea exista pentru ca am visat-o noi ca sa nu facem dragoste complet dezgoliti de ganduri,
L-as invata sa ma lase sa-ti curg prin vene si sa ma lipesc de degetul cel mic al piciorului tau drept.
Si daca vreodata o sa-si aminteasca de trecut o sa recunosc ca sunt doar o iubita castigata la “pufuleti”
si o sa-l rog sa nu aprinda lumina cand sufletul meu isi ascunde fantomele sub perna.
Iar el o sa ma prinda de mana si o sa-mi spuna: “Stii si tu ca monstrii nu exista, sunt doar ursuletii de plus din sertare!”

Unii oameni aleg să fie poeți, pe alții îi alege poezia, așa cum l-a ales pe Ștefan Ciobanu în timp ce rătăcea prin Facultatea de Psihologie și prin viață. De atunci Ștefan scrie… și scrie. Pe când era încă în scutecele poeziei vorbea de “vremuri grele pentru visători”: “oricât m-aș gândi la tine/ pe EKG/nu o să apară chipul tău/mi-am suflecat mânecile până în gât/și am mers iar cu gondola prin vene/ești iertată/știu că nu poți să iubești/cu ochii de faianță”.

 

Încă nu a învățat să meargă bine prin poezie (crede el, deși noi avem mari dubii!!!!), dar iată că la al treilea volum de versuri îl găsim “de-a bușilea prin aer”. Eu nu cunosc pe nimeni care să fi văzut lumea mergând “de-a bușilea prin aer” și am încercat să învăț câte ceva din versurile lui. Am aflat că: “în orice mort bate o inimă/vântul cu umărul lui de noapte/lovește geamul/toate lucrurile se reașază”.

Poeziile lui Ștefan sunt poezii eliberate de orice regulă, sunt un dans de cuvinte organizate într-un haos ordonat. Când pătrunzi în lumea aceasta fiecare cuvânt devine o cutie cu surprize, nu știi niciodată de unde vine, nici ce conține, te pregătești să plângi și trezești zâmbind. Versurile sunt vii, spontane, de parcă poetul ar fi avut menirea de a așeza într-un tot cuvintele ieșite la întâmplare dintr-o tombolă:

“mă uit la steaua care mă fumează

îi văd unghiile date cu ojă de culoarea păsărilor

mă învelesc noaptea când sunt în livadă

cu pielița roz de la degetul ei

toate vor fi bune de acum! zic

dar zgomotul de frână al mașinilor

și lumina farurilor îmi aduc aminte de toate”,

 

“am văzut în grădina blocului

un cap de păpuşă peste care

o să crească un copac

de crengi vor atârna membre din plastic”.

De la rugămințile îndrăgostitului (“promite-mi/că doar un sân de-al tău va deveni coasă/ celălalt va rămâne pe noptiera din beznă/ îmbrăcat cu rochiţa aceea de tenismană”) până la asumarea propriei forțe distructibile (“mă plimb noaptea pe străzi/nimeni nu știe dar uraganul despre care se vorbește la meteo/arătat de bățul lung/ iese din oasele mele răvășind foile crainicului”) totul se întâmplă cu atâta naturalețe încât nu te mai miră nimic, nici moartea, nici iubirea, nici speranța, nici deznădejdea…

Știm cu toții că atunci “când ești tânăr te sâcâie doar durerea în care iubești” și toți bărbații cunosc  “faza în care toate femeile îi semănau” și astfel poeziile lui Ștefan devin o parte din noi pe care o știam acolo, dar nu știam să îi dăm glas. Oare câți bărbați n-ar vrea să spună: “își plimba chipul după ceva care fusese tot timpul sub ochii ei/ știi mi-ar plăcea să te văd iar cu părul ud i-aș fi spus”?!

Aștept cu mare drag lansarea acestui volum, îl felicit și îi urez mult success în continuare acestui om extraordinar care cu siguranță nu va trece trece neobservat în lumea literară! Aș vrea ca într-o zi cărțile lui și ale altor oameni talentați să existe în toate librăriile și să ne înghesuim cu toții la lansări pentru un autograf! Poate că acea zi va veni…

https://www.facebook.com/alexandervsalexander

Iubita mea cu gust de nori

Posted: Octombrie 7, 2013 in Gânduri, Poezie

Iubita mea cu gust de nori,

Timpul trece la fel, doar inimile bat altfel. Ale noastre au incetat sa mai bata in acelasi ritm. Nu pot imbratisa un trup de ceara rece, desi mi-e dor de cel cald de care ma lipeam si care era atat de moale incat prin el mana mea se strecura pana la inima.

Am trecut sa-ti desenez un zambet, caci n-o sa stiu niciodata sa-ti nasc unul pe buze.

M-am infiorat de atatea ori auzindu-te vorbind de colturile sufletului meu pe care il aratam tuturor rotund.

Te-am invatat sa iubesti asa cum te-ar fi invatat un orb sa traversezi strada cu bastonul inainte, dar el ramanand mereu in spatele tau. Asa am stiut eu sa traversez viata, asa am stiut eu sa iubesc: traind prin tine.

Stiu ca nu mai poti zbura, aripile tale le-am jucat la poker si le-am pierdut asa cum te pierd eu cand dau cu ochii dimineata de lumina. Daca nu mai poti zbura invata sa cazi din stea in stea pana vei invata sa-ti porti singura noroc.

Ti-am promis ca o sa te cresc, dar trebuia sa stii ca la umbra nucului falnic nu creste nimic. Dar tu, muta-ti radacinile, micuta si firava floare, cresti frumoasa si departe si aminteste-ti ca soarele pe care ti l-am furat in egoismul meu de a avea totul ma va ajuta sa fiu cel mai falnic din ograda, dar nimeni nu va ajunge sa imi taie crengile uscate.

Sunt eu, asa cum tu ma stii :

Nemernic, gol, fara de vreme,

cu trup murdar,

cu vorbe bete…

 

Tu te-ai jucat “de-a noi”,

Eu m-am jucat « de-a mine ».

Tu mi-ai soptit povesti,

eu ti-am cusut ruine

pe pielea inca goala,

pe sufletul prea plin.

 

O sa te-ntreb cand ai sa vii,

in vis, in noptile tarzii,

de ce nu mi-ai cusut in perne

mirosul tau si-a tale glezne,

sa nu mai poti pleca prin ploi,

prin frig sa cauti trupuri noi,

si-o sa-mi raspunzi cu voce stinsa:

“Sss, dormi, lumina e aprinsa!”

Adevăratele iubiri, de Nicolae Hanus

Posted: Octombrie 3, 2013 in Poezie

Adevăratele iubiri
Sunt cele interzise,
Când mii de lacrimi, de opriri,
În cale-ţi sunt întinse.

Iubiri trăite pe ascuns,
De doi numai ştiute,
În lumea lor când ai pătruns
Ai buzele cusute.

Înveţi vorbi doar din priviri,
Cursiv, atât de bine,
Citind în ochii ei te miri
Ce scrie pentru tine.

Eşti mulţumit de un minut
Petrecut împreună,
În el o viaţă a-ncăput –
Noaptea, sub clar de Lună.

Aşa îţi pari nemuritor,
Căci vor mai fi minute,
Stai singur, mistuit de dor,
Cu buzele cusute.

Poem

Posted: Ianuarie 2, 2013 in Poezie

Ea scrie
Cele mai frumoase poeme din lume
Privindu-si copiii
Dimineata nici nu se revarsa
Peste oras iar noi
Inca n-am reusit sa ne tragem vietile din mâlul somnului
Cu vesnicul creion bont ea scrie:
2 paini
2 kg de struguri (sa fie copti)
1 pepene (potrivit)
Leustean (o legatura)
Morcovi (de 1 leu)
Ridichi marar vinete loboda flori
Ea scrie
Zilnic acest poem
Si-l incredinteaza zorilor
Mirosind a cerneala tipografica proaspata:
dragostea ei.

(Tudor Cristea)

Tipar

Posted: Martie 14, 2012 in Poezie

Am făcut un contur al persoanei iubite.

L-am decupat din gânduri și l-am lipit peste tine.

Îți ieșeau din tipar tăceri și cuvinte,

Puterea ta de a  ridica speranța la rang de realitate,

Niște vise (multe) care miroaseau a praf de primăvară,

Inocența de a te arunca în gol de la subsol.

Cu arcul lui Cupiton am încercat să te remodelez, să tai în carne vie,

Săgeată cu săgeată să ucid imperfecțiunile și să păstrez tiparul cu tine în el.

Am tras fără milă săgeată cu săgeată,

Am țintit cu mintea și-am lovit cu toată puterea inimii,

Am închis ochii să nu văd masacrul.

Îi deschid și rămân goală în fața unui tipar umplut perfect!

Ești tu!

Și încă se mai văd în tipar urmele săgeților care l-au mutat.

Ganduri

Posted: Februarie 27, 2012 in Poezie

Timpul nu mai innoata printre randuri

Cand penita amorteste zdrobita de ganduri

Ce lupta necontenit sa ajunga-n fata, la lumina colii.

 

Nu mai este spatiu intre a si z

Cand silabele aproape adormite nu mai formeaza cuvinte,

lar lumina rosie a lumanarii isi inchide pleoapele pe rand.

 

 

Si totusi…mai sunt ganduri ce-ai asteapta randul

Si trairi ce n-au ajuns cuvinte.