Interviul

Posted: Decembrie 26, 2015 in Gânduri

„Lumea-i în odaia mea
Uneori treci tu prin ea
Dar parfumul tau trei zile nu dispare.

Daca vrei ramâi nu stiu
Dar sa pleci e prea târziu
Prea târziu si ploua tarziu.” (Dinu Olarasu, Narcisa Suciu – Zece)

Ea – De unde îți cumperi  iluziile?

El: -De nicăieri… Le primesc gratuit.

Ea: -Eu nu am acceptat niciodata nimic gratuit. Mi se pare jignitor, calitatea se regaseste intotdeauna în lucrurile pe care le cumperi.

El: – Se poate… Am cunoscut cândva un om care plătea foarte scump pentru o nefericire perfectă. Dacă nu ar fi plătit atât de mult probabil risca să devină o fericire banală.

Ea: – Care este cea mai dragă iluzie a ta?

El: – Cea mai dragă… Acum, de când am o vârsta mai albă parcă mi-e tot mai drag să cred că am darul de a da pătura jos de pe gândurile oamenilor și de a le dezveli.

Ea: – Și de când ai acest dar?

El: – Când stai nemișcat oamenii vin și pleacă… Ești ca un copil în fața unui carusel. Singura constantă din viața ta ești tu. Restul oamenilor sunt doar necunoscuta dintr-o inecuație cu interval de variație mare. Pentru mine contează doar rezultatul final: adică după egal să fie mereu un număr mai mare de zero. El îmi arată gândurile bune care se îndreaptă spre mine. Așa că îmi place să cred că le pot dezgoli suficient cât să le pot vedea fără măști.

Ea: – Consideri că viața a fost nedreaptă cu tine?

El: – Nu. Viața e viață, nu poți emite judecăți de valoare despre ea…

Ea: – Și totuși… Viața v-a cam strivit. Nu consideri acest lucru nedrept?

El: – Se poate, dar doar din oamenii striviți viața stoarce ce-i mai bun…

Ea: – Observ că sunteți un om foarte calm… De unde atâta liniște?

El: – A venit singură. Sunt liniștit uneori împotriva voinței mele. A răsărit în mine cum răsare o plantă unde nu te aștepți și a tot crescut. A răsărit când am înțeles că nu ești niciodată abandonat, ești mereu singur…

Ea: – Ce sau pe cine iubești cel mai mult?

El: – Pinguinii…

Ea: – Pinguinii? De ce pinguinii?

El: – Pentru că atunci când iubești și iubirea doare poți face două lucruri: să păstrezi iubirea caldă, transformând-o într-un pinguin și făcând din sufletul tău Polul Nord sau să o lași să devină ghețar. Eu… iubesc pinguinii.

Ea: – Care a fost cea mai mare rugăminte adresată unei femei pe care ați iubit-o?

El: – Să nu plece.

Ea: – Și ea ce a făcut?

El: – Ea… S-a transformat cu tot cu iubirea într-un ghețar. Pragul ușii mele pe care deseori mă aștepta să vin era prea rece…

Ea: – Așadar ai pierdut-o…

El: – Nu.

Ea: – Ce ai făcut atunci?

El: – Am rugat-o să nu se topească niciodată… Oricum cea mai frumoasă parte a iubirii noastre nu avea cum să și-o amintească pentru că ea a existat doar în mine.

 

Ea încheie atunci interviul pentru că simțea cum îi fuge pământul de sub picioare și este absorbită ca de un aspirator într-o altă lume. Cerșetorul se ridică… Înalt, cu ochii visători și un zîmbet cald. A plecat. Ea l-a privit cum se îndepărtează. Și privindu-l din urmă observă că este singurul om care merge cu spatele drept din mulțimea de oameni. Un bărbat încă tânăr, cu frumusețea ascunsă. De l-ar fi căutat nu ar fi știut niciodată unde. Și totuși l-a găsit. Se sperie atunci atunci la gândul că într-o zi ar putea să îl caute și să nu îl găsească… Merse să predea interviul, dar în locul lui îi înmână șefului demisia.

A doua zi, merse în locul acela de la colțul străzii. Nu mai era acolo, nici prin apropiere… L-a căutat zilnic, mereu la aceeași oră la care ținuse interviul cu un… cersetor.

Într-o zi era tot acolo, lipsită de speranță când o umbră îi căzu pe picioare. Nu ridică capul. Un bun creștin probabil îi va întinde o monedă. Dar o voce se auzi:

–  De unde își cumperi iluziile?

Anunțuri

Stubborn love!

Posted: Decembrie 23, 2015 in Muzică

Orice femeie – Pamela Redmond Satran

Posted: Decembrie 13, 2015 in Diverse

„Orice femeie ar trebui să știe

Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăși,

Cum să renunțe la un job,

Să se despartă de un iubit

Și să își confrunte un prieten

Fără să ruineze prietenia.

Când să încerce mai mult…

Și când e timpul să plece…

Orice femeie ar trebui să știe

Că nu își poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea șoldurilor,
Sau natura părinților săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă…
Dar acum, s-a sfârșit…

Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta…

Orice femeie ar trebui să știe
În cine poate să aibă încredere,
Și în cine să nu aibă
Dar și de ce ar trebui să își asume responsabilitatea…

Orice femeie ar trebui să știe
Spre ce se îndreaptă…
Poate fi masa de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure…
Și când sufletul ei are nevoie de alinare…

Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce poate și ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…
O lună…
Un an…”

De…Buna dimineata! :)

Posted: Noiembrie 13, 2015 in Muzică

Trecutul (XIV)

Posted: Noiembrie 8, 2015 in Lumea din noi
Etichete:,

Alerga încercând să găsească un colț liniștit undeva să-și savureze ciocolata aceea, să muște puțin din ziua de azi fără să se gândească la timp, nici la timpul care a trecut, nici la cel care se va scurge. Era tot în camașa aceea de noapte albă. Nu o purta din inocență, o purta pentru că era singura care păstra parcă pe albul acela forma mâinii lui atunci când venind obosit poposea îndelung pe sânii ei sărutând-o încet. Își închipuia uneori ca are puterea de a îngheta cu privirea lui toate ceasurile din lume, dar cel mai mult îi plăcea să se gândească cum ceasul de la Catedrala Notre-Dame încetează să mai bată. Da, asta e camera pe care o cauta, recunoaște ceasul acela de la intrare și stia că trebuie doar să îl lovească puțin și el va înceta să bată. A intrat. E liniște. Se așează jos, cu bucuria celui care tocmai și-a tăiat funia care îl lega de lume. Deodată înțelege că e singura apariție albă între atâtea umbre negre. E un bal mascat se pare, cu oameni în pelerine negre și măști negre. Pentru o clipa inima ei a devenit una cu ceasul pe care tocmai îl făcuse să nu mai bată. Nu pot fi reale, vrea să scape de ele. Își strânge ciocolata la piept și se întorce cu spatele la ele. Poate vor dispărea. Închide ochii pentru câteva clipe. Își amintește. Își amintește… Cu ochii închiși vede greșelile făcute și tot ceea ce putea face altfel. Deschide ochii. Peretele… nu e perete, este o oglinda. Și ea… e singura umbră neagră între atâtea apariții albe. Și-a întors sufletul pe dos…sau pe față? Camera trecutului. Realiza acum unde se află. Dacă cineva a creat nisipurile mișcătoare le-a făcut după chipul și asemănarea trecutului, nu e nimic mai schimbător decât trecutul. Nu mai știe care e ea și care este imaginea ei din oglindă. De o parte și de alta a acelei linii sunt împrăștiate bucăți din ea. Ar vrea să poată spune: „E prea târziu!” și să întoarcă spatele, dar oare poți face asta într-o cameră în care trecutul e doar un joc de puzzle și timpul nu mai este nici măcar o iluzie?

Despre durere

Posted: Noiembrie 1, 2015 in Discuții cu un copil

Copilul: Mami, cum arată durerea?

Mama: Durerea nu arată în niciun fel. Este unul dintre acele lucruri care există, dar pe care nu le putem vedea. Putem vedea doar cum arată oamenii atunci când simt durerea.

Copilul:Adică atunci când plâng…

Mama:Uneori plâng… Unii. Alteori tac… Alteori vorbesc. Alteori se poartă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și nu ar simți nimic diferit.

Copilul:Durerea este un lucru rău.

Mama:De fapt… durerea, dacă ar fi să semene cu ceva ar semăna cu un ac.

Copilul:Adică îți face rău. Te poți înțepa, te poți răni… Numai că te înțeapă în inimă, nu în deget și când inima este înțepată doare mai mult decât atunci când te înțepi în deget.

Mama:Oricât de atent ai fi cu inima ta, tot te vei înțepa. Și uneori oricât de mult te-ar iubi cineva îți poate înțepa inima. Nu ne putem ține inima departe de alți oameni. Ar fi ca un lucru a cărui menire nu se va implini niciodată.

Copilul:Ca și cum aș avea o minge și nu m-aș juca deloc cu ea de teamă să nu se desumfle sau să se spargă?

Mama:Cam așa. Dar știi că acul poate să și coasă. Uneori durerea poate să îți coasă inima la loc, să te ajute să te vindeci. Deseori după ce suferi înțelegi că meriți să fii fericit și ai dreptul să te bucuri de viață, de iubire, să cauți lucrurile pe care ți le dorești știind că le meriți.

Copilul:Ca atunci când ai plătit un bilet la teatru?

Mama:Da, numai că este un bilet la viață.

Să vedem încotro aleargă cerneala…

Posted: Octombrie 26, 2015 in Fără categorie

„Oamenii promit lucruri pe care nu le vor înfăptui niciodată. Și ei știu asta, dar se mint mult prea frumos. Fac legăminte, încheie contracte, dar dragostea și încrederea au dispărut. Cuvântul nu mai e cuvânt. E golit de duh și are nevoie de ștampilă. Amândoi aveau privirea în jos și nu mai îndrăzneau să se caute. El purta în spate o rană, ea mai multe. Și frica îi paraliza. Când alegem o cale, celelalte dispar în noaptea întunecată a sufletului…

-Și te voi săruta pentru fiecare zi în care nu am putut să o fac. Lasă lumea să creadă că ești slab iar apoi fă-le o surpriză.
-Și dintr-o dată știu, cu cea mai mare claritate și certitudine, că a fi cu tine merită orice sacrificiu din lume.
-Ce faci toată ziua?
-Te iubesc.
– Te voi mai vedea?
– Când te vei privi în oglindă…

Sursă: Să vedem încotro aleargă cerneala…